Data premierei: 02 iunie 2023
de Brian Friel
Regia: Antonella Cornici
Distribuție: Marius Manole
Ana Sivu-Daponte
Anca Pascu
Oana-Maria Dragne
Mădălina Borș
Claudia Moroșanu
Șerban Chițu
Adi Gheo
Scenografie: Alina Dincă Pușcașu
Ilustrație muzicală: Șerban Chițu
Coregrafie: Victoria Bucun
Light Design: Lucian Moga
Asistenți regie: Andrei Piu, Robert Vlad
Afis: Cristina Huțu
Manager: Ana Sivu-Daponte
"Ne aflăm în Ballybeg, un spațiu imaginat, la începutul lui august 1936, în preajma festivalului de la Lughnasa, în folclorul celtic. Acesta este festivalul primelor roade, când recolta este binevenită și jocul înfățișează zilele de vară târzie, când dragostea pare să împresoare viața calmă a surorilor Mundy (Chris, Rose, Agnes, Maggie și Kate). Familia îl primește acasă pe fratele mai mare, care s-a întors dintr-o viață de misionar în Africa. Mama lui Friel și cele patru surori ale ei, familia McLoones, care au locuit în Glenties, Co Donegal, sunt inspirația pentru surorile Mundy din piesă. Părintele Jack se inspiră din fratele lor Bernard, cunoscut sub numele de Părintele Barney. Într-adevăr, o notă din jurnalul lui Friel, spune că „Presupun că piesa este despre familia McLoone, părintele Barney – și tatăl meu. Viața de familie – imaginație – amintirea și refacerea trecutului – trădare – bâjbâitul spre iubire. Lucruri cu adevărat originale pentru mine!”
O piesă de memorie este o piesă spusă de personajul principal din propriile amintiri, privind înapoi la ceea ce s-a întâmplat, cu beneficiul retroviziunii, cu doze de emoție și nostalgie. Se crede că termenul „joc de memorie” a fost folosit pentru prima dată de Tennessee Williams pentru a descrie piesa sa The Glass Menagerie (1944). Nostalgia este vălul protector aruncat de un narator subiectiv peste trăirile a cinci femei imperfecte, este oglinda în care ele se văd difuz și hiperbolizat, dar și foaia de hârtie care le păstrează credincios sufletele zdrențuite și rătăcitoare.....(DANSÂND (în ploaie de amintiri) LA LUGHNASA - Scene și cuvinte, Alina Maer)
Am fost tentat, de asemenea, să-mi construiesc cronica pe seama perspectivei lui Michael, băiatul uneia dintre cele cinci surori. O translatare de la frate la copil, ca și cum băiatul lui Prozorov - jucat, în montarea "nefiresc de liberă" a lui Radu Afrim, tot de Marius Manole -, Bobik, ar spune povestea celor între care a crescut. De altfel, este ofertantă propunerea lui Friel, cu acest matur ce scormonește între amintirile dintr-o vară a copilăriei sale, amintiri supuse eroziunii timpului sau, mai mult, construite ulterior, extrapolate, atâta vreme cât Michael nu a fost martor la toate cele povestite. Dansând la Lughnasa, ieșită în lume (la Cu cât trece timpul de la data premierei giurgiuvene, cu cât citesc mai mult despre Friel și opera lui, simt că Antonella Cornici a reușit să atenueze vulnerabilitățile și să optimizeze oportunitățile, punând, din nou, în valoare potențialul fiecărei actrițe, modelând ansamblul spre o poveste cu tâlc și cu măiestrie, amprentată de farmecul propriu interpretărilor. (Marius Dobrin, Dansul capriciilor noastre. Cu hazardul - Dansând la Lughnasa) Citiți mai mult pe LiterNet.ro aici
Galerie foto "Dansând la Lughnasa"
Foto: Cristina Maria Stan